Vremea rea - cu ceai, vin fiert şi... Plai se alungă
Data publicării:
Maia Vidal – rezidentul acestei ediţii a demonstrat încă o dată că organizatorii au luat o decizie înţeleaptă atunci când au ales ca ea sa fie cea care deschide serile muzicale ale festivalului. Vieux Farka Touré, cel de-al doilea artist al serii a fost cu siguranţă o surpiză plăcută pentru cei care nu cunoşteau muzica celui care şi-a câştigat pe drept numele de Hendrix de Sahara.
Cel care a pus însă punctul pe “I”-ul muzical al serii a fost mult aşteptatul Patrice. Cu song-uri mai noi sau mai vechi, într-o formulă nouă şi cu un show nou, Patrice – carismatic cum îl ştiu deja timişorenii fani Plai a surprins şi s-a lăsat suprins. De energia publicului şi de cât de bine îi sunt cunoscute piesele. Aşa se face că, la piesa Soulstorm, Patrice a lăsat, oarecum surprins, publicul să cânte refrenul.
Ultima zi de Plai, cea de duminică are la rându-i reţetă ce stârneşte pofte muzicale. După o încălzire pe acodurile Maiei Vidal este timpul, de la ora 20.30 pentru Baba Zula – ce promit un show în care muzica tradiţională turceasă se îmbină cu cea electronică regaee şi dub, la care se adaugă costume interesante şi... dansatoare. Seara şi implicit festivalul se încheie cu o formulă garantată care evolua de la ora 22.00 – Nueovo Tango Quitet feat. Marili Machado.