Tramvaiul "Imperio" produs la Arad, sub o licenta germana, îşi propune să cucerească în următorii ani străzile cât mai multor oraşe din România. Principala caracteristică a acestui tramvai este podeaua joasă, care permite accesul uşor cu scaune cu rotile sau, de exemplu, cu un cărucior. De asemenea, acest tramvai este deosebit şi în ceea ce priveşte economia de energie electrică: o garnitură consumă de trei ori mai puţin decât un tramvai obişnuit".
"Am luat o licenţă pentru un tramvai performant, un tramvai de top şi produsul este de asemenea de top, comparabil cu cele mai performante tramvaie din lume", spune Valer Blidar, preşedintele grupului de firme Astra.
Gheorghe Falcă - primarul Aradului: "Dorim să ne îndeplinim obiectivul strategiei europene de reducere a dioxidului de carbon. O reducere prin ivestiţii în ceea ce înseamnă mijloacele de transport nepoluante".
"Chiar luna aceasta se împlinesc 145 de ani de când a fost pus în funcţie în Arad tramvaiul cu cai, iată ne găsim din nou la un moment istoric, când primele tramvaie româneşti cu podea joasă circulă în Arad", ne-a declarat Petru Cuvineanu, directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad.
Noile tramvaie, recepţionate de Primăria Arad, vor efectua primele curse regulate abia la începutul lunii decembrie. În următoarele săptămâni, Compania de Transport Public urmează să supună noile garnituri mai multor teste.
Reporter: Dan Codre Operator: Cristian Kovacs Editor Web: Răzvn Bulacu