Planul de tarifare este construit pe trei zone: roşie, galbenă şi albastră. Pentru a parca în zona roşie, adică pe străzile din centrul oraşului, şoferii vor plăti 1,5 lei pe oră, iar un abonament lunar va costa 34 de lei.
Zona mediană, cea galbenă cuprinde mai multe cartiere unde plata va fi de 1 leu pentru fiecare oră de parcare. Aproape 28 de lei va costa aici abonamentul lunar.
În zona albastră, adică străzile periferice ale oraşului, şoferii vor fi taxaţi doar cu 0,5 lei pentru fiecare oră de staţionare. Abonamentul lunar va fi de 21 de lei.
Îndiferent de zonă, primele 15 minute din timpul de parcare sunt gratuite.
15 străzi au fost scoase din graficul de facturare. Este vorba despre artere principale cum ar fi strada Pestalozzi, Bulevardul Vasile Pârvan, strada Cluj sau Calea Martirilor. Acolo nu există parcari amenajate, dar până acum cei care işi lăsau maşina pe marginea drumului erau obligaţi să aibă tichete de parcare.
Lista completă a străzilor taxate de noul sistem TimPark o găsiţi şi pe site-ul primăriei Timişoara, primariatm.ro. Luni la ora 17.00 este programată dezbaterea publică pe marginea acestui proiect, care va fi supus votului consilierilor locali, marţi în şedinţa de plen.