Comercianţii vor să aibă toate lucrurile puse la punct până la finalul acestei săptămâni. „Toată structura, ele vin demontate, sunt pe panouri. Le remontăm, punem acoperişurile, şi uşile, şi obloanele", ne spune Aurelian Musteţi, şeful unei echipe de muncitori.
În total, 95 de căsuţe din lemn vor fi amplasate în acest an în Piaţa Victoriei, pe strada pietonală Mărăşeşti şi în parcarea de la ”Modex”. Delicatese tradiţionale, decoraţiuni de Crăciun, articole de îmbrăcăminte sau jucării. Toate vor umple rafturile comercianţilor care speră că vor face profit în cele cinci săptămâni de târg.
„Avem produse specific Târgului de Crăciun, în special îmbrăcăminte: mănuşi, căciuli, blănuri, toate de sezon", „Am spera să găsim un Moş Crăciun, pentru copiii nostri şi, eu ştiu, jocuri pentru copii, activităţi pentru copii", „În fiecare an suntem prezenţi aici pentru poze, pentru momente frumoase", „O să vin şi aştept să arate mai bine decât aici şi e foarte bine că s-a montat şi în partea aceea. Ne bucurăm că se face aşa ceva", ne-au spus comercianții.
„Sunt mai multe căsuţe decât anul trecut. Anul trecut am avut în jur de 80, anul acesta o să avem 95. Ceea ce păstrăm din toate punctele de vedere este forma Târgului de Crăciun, astfel încât să nu avem probleme foarte mari de aglomeraţie", ne-a precizat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.
Târgul se deschide în 1 decembrie şi va fi închis abia în 5 ianuarie. Odată cu montarea căsuţelor de Crăciun au fost pregătite şi instalaţiile care vor ilumina festiv, de sărbători, centrul oraşului.
reporter: Miodrag Hojda
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche