Timișoara: tarif dublat în fostele parcări cu barieră din centrul orașului

Data publicării:
parcare 0



Tarifele percepute sunt duble. Astfel, pentru o oră de parcare în cele trei locuri, șoferii vor achita 3 lei sau 0,75 de eurocenți pe SMS plus TVA, comparativ cu 1,5 lei şi 0.50 eurocenţi cât costa până acum. Nici abonamentele sau plata anticipată nu mai sunt valabile pentru aceste zone.

Printre şoferi, părerile sunt împărțite: „Păi, cât ai timp, atâta parchezi. Nu-i scump, că eşti în centru, nu e mare lucru", „Sincer era mai OK decât cu SMS sau din astea, da, era mai OK cu abonamente", „E mai dificil să-ţi cumperi. Până acuma nu era. Era cu plată, era mai ok. Eu ştiam că plătesc şi stau cât vreau, că tot atâta plătesc. Aşa, cu amenda acum ce fac? Mă duc să-mi plătesc amenda?"

Autoritățile locale susțin că măsura era necesară. Tarifele erau atât de accesibile încât persoanele care lucrează în zona centrală îşi permiteau să lase autoturismul întreaga zi în parcare. Dan Diaconu, viceprimar al Timișoarei, a declarat pentru Digi24 Timișoara: „S-a constatat de către Primărie şi de către Consiliul Local că, din păcate, parcările sunt ocupate în mod excesiv de maşinile cu abonamente. Pe de altă parte, sunt într-o zonă extreme de importantă din punct de vedere al fluenţei traficului şi al fluenţei parcărilor în Timişoara".

Mărirea taxei nu rezolvă însă problema locurilor de parcare, care sunt mult prea puţine comparativ cu numărul de autoturisme.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri