Timișoara: începe campania de sterilizare a câinilor. Vezi ce ți se cere să faci!
Data publicării:
Campania de sterilizare a câinilor începe în Freidorf, luni, de la ora 9. O clinică mobilă va fi amplasată pe platoul din fata Liceului Auto. Medicii veterinari îi vor aștepta acolo pe timișorenii care au câini și care doresc să-și sterilizeze animalele.
Atenție, nu este o operațiune obligatorie, e la latitudinea fiecaruia proprietar să recurgă la sterilizare, iar aceasta e gratuită! În plus, încă trei cabinete particulare din zonă acceptă, în această perioadă, în aceleași condiții, câini la sterilizat.
Campania se va derula pe tot parcursul săptămânii viitoare în cartierul Freidorf. Apoi, se va face sterilizarea câinilor și în celelalte cartiere ale Timișoarei.
Scopul acțiunii? Autoritățile vor să controleze populația canină, să împiedice ca animalele să se înmulțească necontrolat, să facă pui care să ajungă în stradă, unde să îngroașe numărul câinilor fără stăpân! Cu acest prilej, se va face și un recensământ al acestor animale.