Zeci de timișoreni s-au pus la coadă cu noaptea-n cap să fie siguri că sunt primii care îşi plătesc taxele şi impozitele locale pe 2019. A fost prima zi din an în care Direcţia Fiscală a Primăriei Timişoara şi-a deschis ghişeele. Timişorenii vor scoate din buzunar bani mai mulţi pentru maşinile pe care le deţin, terenurile lor, dar vor fi nevoiţi să achite şi o taxă în plus pentru căsătoriile civile.
Chiar dacă impozitele locale pot fi plătite şi online, mulţi timişoreni au preferat să vină personal, la ghişeu, ca să achite dările. Aşa se face că, la ora 8:30, holul primăriei era neîncăpător.
"La impozite e frumos, uite coada asta, de ce? Nu-i frumos? Dacă ar veni Robu să stea și el un pic cu noi. Banii ni ia ușor numai dacă ar face ceva pentru orașul ăsta."
"În fiecare an vin în prima zi și îmi plătesc ce am de plătit. Dar de ce totuși în prima zi, știți că se poate până în martie? Am crezut că nu este așa mare coadă."
"În toți anii, noi care suntem vârsta a treia suntem funtași și plătim în primele zile ale anului următor impozitele care este cum este. Probabil că anul acesta e ceva majorat."
"Concret, în 2019 timișorenii vor plăti taxe mai mari cu 50 la sută pentru terenurile care aduc venituri, dar și pentru autoturisme. De asemenea, autoritățile au decis și introducerea unor noi taxe precum cea hotelieră sau cea de căsătorie", explică Mihai Văluşescu, jurnalist Digi24 Timişoara.
Anul trecut, 15% dintre timișoreni nu și-au achitat impozitele. Ei riscă să le fie pusă poprire pe conturi, dacă nu își achită deloc dările.
"Până în 31 martie, de regulă, vin cam 35 la sută din contribuabili și achită întegral. Mai încă 35 la sută vin și își achită până la ea de-a doua scadență până în septembrie și anul acesta după ce se aprobă bugetul cam la 45.000 de contribuabili, le vom trimite somații pentru neplata taxelor la termen", admite Adrian Bodo, director executiv Direcţia Fiscală a Primăriei Timişoara.
Dările către stat pot fi plătite și la casieriile de la oficiile poștale.