Timba, gata de un nou sezon în Liga I. „Urșii" vor evolua în eşalonul secund

Data publicării:
timba

„Am adus câțiva jucători care au avut tangențe cu Liga Națională de baschet: Ghiță Balmuș, care a venit de la Steaua, Marius Deconescu, venit de la Târgu Jiu, Balasz Bacso, de la Târgu Mureș. Avem și un jucător sârb, Dejan Kovacevic, un jucător foarte, foarte bun", spune Bogdan Murărescu, antrenor BC Timba Timișoara.

Oficialii echipei de pe Bega mai au de rezolvat însă o problemă reprezentată de obligativitatea impusă de FRB, de a avea șase jucători sub 20 de ani în lot. Dintre aceștia, unul trebuie să fie prezent pe parchet în permanență.

„Faptul că avem obligativitatea de a avea șase jucători sub 20 de ani ne presează oarecum... suntem în căutare de copii tineri. Sperăm însă să facem nu doar față, pentru că nu ne propunem asta, ne propunem să câștigăm fiecare meci", adaugă Bogdan Murărescu.

De asemenea, BC Timba va beneficia în curând și de propria academie de baschet. În vizor vor fi tineri cu vârste între 8 și 16 ani. Responsabil cu conducerea centrului va fi Zoran Milovic, care va contribui și la staff-ul tehnic prin aducerea unor specialiști de la clubul său privat din Serbia.

„Avem deja rezolvate sălile în care ne vom antrena, în patru locuri diferite din oraș. Trebuie să îi atragem, să îi ademenim să iubească baschetul... să iasă din casă. Să îi învățăm ce înseamnă sportul de performanță, să creem mentalități potrivite pentru sportivi", anunță Bogdan Murărescu.

„Urșii" vor lua startul în Liga I la începutul lunii octombrie, iar până atunci se vor pregăti pe plan local.

Reporter: Claudiu Sav
Operatori: Dan Șoșdean, Dan Petcu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri