După ce Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial metodologia care permite universităților să înscrie tineri fără diplomă de Bacalaureat, măsura nu a rămas fără ecou. Primii care au reacționat au fost studenții timişoreni. Nici universitățile de stat nu văd cu ochi buni această ordonanță. Atât Universitatea de Vest cât și Universitatea Politehnica din Timișoara nu sunt dispuse să-i integreze pe tinerii care nu s-au străduit să promoveze Bacalaureatul.
"Nu suntem de acord, Universitatea de Vest, în acepțiunea actualei echipe de management, nu este de acord cu o astfel de decizie și nu va face niciun demers pentru a aduce la UVT absolvenți de liceu fără diplomă de Bacalaureat. Este clar că este o chestiune făcută pe brânci, care a fost gândită pentru avantajele unui anumit tip de universități, este vorba în special de cele private", a declarat Mădălin Bunoiu, prorectorul Universității de Vest din Timișoara.
"Nu negăm că industria noastră ar avea nevoie de specialiști, dar nu trebuie neaparat să fie absolvenții unui ciclu universitar. Deocamdată, poziția noastră rămâne aceea de a nu organiza asemenea colegii", ne-a spuns Mircea Popa, prorectorul Universității Politehnica din Timișoara.
Ministerul Educației a făcut publică metodologia de organizare a colegiilor care primesc aceşti absolvenţi. Structurile vor avea o durată cuprinsă între unu și trei ani, însă deocamdată nu este precizată calificarea pe care o vor primi absolvenții acestor colegii. Dacă există elevi care vor promova examenul de maturitate în sesiunile următoare, aceştia vor putea fi înscrişi, direct în anul doi la facultate.
Reporter: Raluca Popa Operator: Adrian Ionescu Editor Web: Răzvan Bulacu