A fost nevoie de curaj, nebunie, dar și de un echipament special pentru spectacolul desfășurat aseară în Piața Victoriei din Timișoara. Timp de aproximativ o oră actorii spanioli au zburat la propriu deasupra publicului, cu ajutorul unor frânghii și a unei cuști metalice , ridicată în aer de o macara.
Nu a fost timișorean care să treacă prin centrul orașului și să nu ridice privirea la acrobațiile demne de Cirque du Soleil: ”Foarte interesant, dinamic și unic mi se pare, nu am mai văzut așa ceva până acum”, ”Superb, ne-a copleșit efectiv. Incredibil, nu știu, am rămas uimită”, - Ați mai avut ocazia să vedeți un spectacol așa complex? ”Nu, niciodată”,”E extraordinar, fantastic ce fac”, ”Interesant, fain, numai că mâine o să mă doară gâtul de la cât am stat cu capul în sus”.
Pe parcursul reprezentației, artiștii au plutit, au dansat și au format o stea în aer prin mișcări sincron. Secretul este că adrenalina învinge frica, susțin acrobații spanioli, care au impresionat prin precizia și curajul lor. ”Nu, nu ne mai este (n.r.- teamă) acum, la început da. Trebuie să te gândești că atunci când execuți, eşti atent la mișcări și nu ai timp să privești pământul”, ne-a declarat Adam Garcia, actor.
”Cred că este un proces care implică foarte mulți ani de muncă, echipa este împreună de mulți ani. Acest spectacol, în particular, este pus în scenă pentru a doua oară”, adaugă actorul Paula Noreida.
”Este important pentru că un spectacol de stradă, în adevăratul sens al cuvântului, un spectacol profund, interesant, inteligent, produs cu așa de multă fantezie, unește, dezvoltă, provoacă. Cred că va face foarte bine societății”, precizează Ada Hausvater, directorul Teatrului Național Timișoara.
Spectacolele vor continua în fiecare seară, de la ora 22, până pe 17 iunie. Sâmbătă și duminică va avea loc o reprezentație cu o piscină în care încap șapte tone de apă, iar luni - un show science-fiction.
reporter: Raluca Popa
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche