Sistem „repetent" pentru elevi premianţi: ar putea parcurge doi ani de studiu într-unul singur

Data publicării:
studiu prima

Alexandra Modrea este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional ”C.D.Loga”. Are note peste 9 la toate materiile. Este practic o elevă model, care întruneşte una dintre condiţiile necesare să facă doi ani de studii într-unul singur. Alexandra spune că nu a ştiut până acum de această posibilitate: ”Da, aş aplica pentru că este mai bine să termini mai repede. Marea majoritate dintre noi am vrea şi la Medicină şi cred că un an contează. Se merită”.

Josephine Stein este colega Alexandrei. Nici ea nu ştia de posibilitatea de a face doi ani de studii într-unul singur: ”Mi se pare OK şi cred că e bine pentru copii care pot. De ce să piardă un an când pot avansa şi pot ajunge mai repede unde îşi doresc. M-aş strădui şi aş aplica”.

La Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Timişoara, zeci de elevi ar fi candidaţii perfecţi ca să studieze doi ani în unul singur, cel puţin din perspectiva mediei generale. Aceasta trebuie să fie cel puţin 9 la fiecare materie. Apoi, tinerii interesaţi trebuie să promoveze un test. În judeţul Timiş, niciun elev nu a făcut până acum cerere ca sa-şi unească anii de studiu, deşi ar fi putut cere acest lucru încă din 2011.

 

”La momentul respectiv ar fi fost bine să fie anunţaţi, informaţi elevii. Toată perioada aceasta a fost extrem de solicitantă, numărul mare de metodologii a făcut probabil să se piardă această metodologie, cum poate şi altele, între multitudinea de astfel de reglementări apărute”, afirmă Mariea Ştefan, directorul Colegiului Naţional ”C.D. Loga” Timişoara.

”Premianţii sunt foarte capabili, dar văd că nu au fost tentaţi pentru că e foarte greu. Necesită un efort mult mai mare. Posibil să fie şi lipsă de informare”, crede Cornel Petroman, inspector şcolar general în Timiş.

 

Introducerea noii metode de studiu ar crea însă şi schimbări importante în ceea ce priveşte activitatea profesorilor. ”Pentru şcoală, probabil, ar fi o procedură destul de stufoasă, în sensul că ar trebui organizate anumite comisii care să-i verifice pe copii şi ar fi un efort supliemntar”, spune profesoara Ghizela Fuioagă. ”Pentru profesori cred că este o procedură complicată, în condiţiile în care suntem cuprinşi în foarte multe programe care consumă mult timp”, adaugă profesorul Tiberiu Bejenar.

Cei care vor să parcurgă doi ani de studiu într-unul singur trebuie să frecventeze cel puţin 50% din cursurile şcolare aferente primului an şi 40% din cel de-al doilea. În plus, elevii trebuie să studieze individual şi să participe la consultaţii asigurate de profesorii celui de-al doilea an de studiu.

reporter: Marcela Sferlea
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...