Un angajat ne arată cum funcţionează sistemul: ”Sistemul antifurt ar consta in bara asta transversală care e prinsă în capăt cu două piuliţe şi o contra piuliţă să nu se desfacă. În momentul în care sunt strânse piuliţele cu contrapiuliţe, nu mai are jocul ăsta, să poată să scoată jardinierele”
Un sistem simplu care ar trebui să îşi arate eficienţa cât mai rapid. Mergând pe principiul ca nu oricine poartă la el o cheie, angajaţii serviciului de spaţii verzi din Lugoj speră să oprească furtul şi distrugerea muşcatelor. Numai în această săptămână, 136 de ghivece cu muşcate au ajuns... în râul Timiş. Muncitorii recunosc că au avut varianta să pună şi lacăte, însă au renunţat rapid la idee.
”În acest an am avut pagube foarte mari, pagube mai mari ca în toţi anii de până acum. Pană luna trecută, am înlocuit în jur de 300 de jardiniere care au fost devastate şi furate”, ne precizează Angela Neagoe, șeful Serviciului de Sere și Spaţii Verzi Lugoj. Tibi Lupşa, angajat la același serviciu, ne spune că ”e foarte trist că s-a ajuns aici, deoarece nu cred că era nevoie de un sistem antifurt”.
Localnicii cred că ideea este deplasată şi cred că oamenii ar trebui să fie mai responsabili: ”Mi se pare ruşinos şi scandalos pentru că, într-un oraş în care întotdeauna a existat bunăcuviinţă, civilizaţie şi dorinţa de a trăi, s-a ajuns astfel. Este umilitor, iar dacă tinerii fac acest lucru ar trebui să se gândească că nu e munca lor şi trebuie să se bucure”.
În fiecare an, în jur de 3.000 de ghivece şi jardiniere sunt montate în oraş. Din cauza distrugerilor, dar şi a furturilor în fiecare toamnă, doar jumătate sunt recuperate. Cele mai ferite de probleme sunt ghivecele atârnate pe stâlpi, locuri în care localnicii nu prea ajung din cauza înălţimii.