Totul pentru ca elevii cu nevoi speciale să aibă parte de cele mai bune condiţii, dar şi pentru a face economie la bugetul şcolii. În timp ce cei mai mulţi dascăli au intrat în vacanţă, profesorii de la centrul din Lugoj îşi petrec zilele libere tot la şcoală. Aici fac muncă de şantier, în mod voluntar, ca să le ofere celor 209 copii cu nevoi speicale un spaţiu optim pentru educaţie. Fiecare face ce poate, de la zugrăvit, pus gresie, vopsit şi chiat izolarea pereţilor interiori.
„O facem pentru copii, să fie mai cald, să arate mai bine şi să facem economie la energie, la căldură”, spune un dascăl.
„Unii zugrăvesc, unii la curăţenie, băieţii la treburile de bărbaţi. [Care e motivaţia?] Dorim ca noul an şcoal să ofere cele mai bune condiţii pentru copii noştri”, adaugă o profesoară.
„Doar pentru binefacerea şi profitul şcoalii, pentru a uşura şi a avea condiţii cât mai bune”, susține un alt profesor.
De mai bine de 20 de ani, fiecare vacanţă este dedidată reparaţiilor din şcoală, pe care tot profesorii le fac.
„Lucrez de 24 de ani în această şcoală şi în fiecare an, la final, o săptămâ, două, toate cadrele didactice am venit, şi păstrăm acest obicei, venim să pregătim şcoala pentru noul an şcolar. [De ce nu aţi aşteptat muncitorii sau o firmă specializată?] Dar nu ştim să facem altfel, în fiecare an facem aşa”, povestește Viorica Paraschivu, directorul Centrului pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Lugoj.
Pentru renovări, şcoala a beneficiat de un ajutor financiar de 30.000 de lei de la Consiliul Judeţean Timiş, în subordinea căruia se află. Anul acesta, centrul beneficiază de un buget de 640.000 de lei, bani care acoperă cheltuielile şi investiţiile.
„De curând s-a inaugurat şi un teren sintetic multifuncţional pentru copii, a fost schimbat acoperişul, au fost investiţii destul de mari din partea Consiliului Judeţean. Dar ceea ce fac ei ca şi profesori în acea şcoală este un lucru lăudabil, binevenit, un lucru de om gospodar care vrea să îşi pregătească şi să îşi gestioneze activitatea cât mai bine”, explică și Călin Dobra, consilier judeţean.
Centrul pentru Educaţie Incluzivă din Lugoj funcţionează de 50 de ani.
Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Mihai Pop