Ripensia, gata să mai răstoarne încă o dată carul mare
Data publicării:
Surpriza sezonului din Cupa României e gata să mai ia o dată rolul buturugii care răstoarnă carul mare. Pornită din Liga a VI-a şi ajunsă în faţa echipelor din Liga I, Ripensia speră să elimine şi ”U” Cluj, în 16-imile competiţiei.
”U” Cluj are numai două puncte în opt etape disputate în Liga I şi ocupă penultimul loc în clasament. În ultima etapă, şepcile roşii au pierdut cu 1-2 la Mediaş, într-un meci urmărit şi de managerul Ripensiei, Radu Suciu.
Pentru jucătorii Ripensiei, meciul cu ”U” Cluj va marca mai multe premiere. Cu excepţia căpitanului Uzun, niciunul dintre ei nu a mai evoluat într-un meci oficial împotriva unei echipe din Liga I şi nici în nocturnă, aşa cum se va întâmpla pe Dan Păltinişanu.
8.700 de bilete a tipărit clubul Ripensia pentru meciul care se dispută marţi, de la ora 18,30. Intrare liberă vor avea tinerii sub 18 ani, cei peste 60 de ani, dar şi juniorii de la orice club din Timişoara care vin la stadion însoţiţi de antrenor.