Răsplată pentru savantul laureat cu Nobel. Şcoala unde a învăţat Stefan Hell îi va purta numele

Data publicării:
liceu hell

Înfiinţată acum mai bine de 260 de ani, Şcoala din Sântana a adunat până astăzi o listă întreagă de evenimente ce merită menţionate. Ultimul, însă, le depăşeşte de departe pe toate şi promite să marcheze istoria unităţii pentru deceniile care vor urma. Cel mai recent eveniment din istoria celor 260 de ani de învăţământ sântănean este faptul că, în 2014, absolventul Şcolii Gimnaziale ”Sfânta Ana” a devenit laureat al premiului Nobel pentru chimie.

Premiul Nobel pentru Chimie, obţinut de un român. Stefan Hell s-a născut la Sântana și a învățat la Timișoara 

Imediat după decernarea premiilor Nobel, autorităţile locale din Sântana şi conducerea şcolii au început demersurile pentru ca liceul din oraş, din a cărui structură face parte şi şcoala la care a învăţat Stefan Hell, să poarte numele savantului.

”Este benefic, pentru că dânsul reprezintă un model de succes, un exemplu că se poate reuşi în viaţă, că poţi să faci performanţă chiar la nivel global, pornind din Sântana”, precizează Ana Honiges, directorul adjunct al Liceului Tehnologic Sântana.

Stefan Hell a absolvit această şcoală în 1977 şi de atunci până astăzi s-a păstrat aproape în forma iniţială un loc foarte special pentru actualul savant: primul lui laborator de chimie!

”Intenţionăm să dăm liceului numele de Stefan Hell nu ca o oportunitate viitoare pentru noi, ci ca o recunoaştere a meritelor acestui savant deosebit, care se trage din localitatea noastră”, precizează Cornel Gligor, viceprimarul oraşului Sântana.

Vestea a ajuns repede şi la urechile celor aproximativ 10.000 de locuitori din oraş. Toţi au auzit de Stefan Hell şi toţi se arată încântaţi de noul nume pe care îl va purta şcoala: - Îl ştiţi pe Stefan Hell? Aţi auzit de el? ”Da, sigur! Sigur că da!”, - Ce părere aveţi că şcoala de aici din Sântana o să îi poarte numele de anul viitor? ”E un lucru foarte bun! E meritul lui, e o mândrie pentru Sântana”, - O să îi stimuleze pe copii să înveţe mai mult sau pe dascăli să fie mai buni, numele ăsta? ”Consider că e un stimulent şi, mai mult decât atâta, o onoare pentru localitatea din care facem parte”.

Autorităţile locale şi conducerea şcolii spun că au făcut deja tot ce a fost necesar. Acum, schimbarea numelui depinde de câteva proceduri, ce ţin de Ministerul Educaţiei. Conform regulilor în vigoare, modificarea nu va putea fi făcută mai devreme de 1 ianuarie 2016.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată azi Andrei Găluț, unicul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, la 9 ani de la tragedia din...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Ce se află în spatele aspectului clar întinerit al lui Brad Pitt. Actorul ar fi investit 130.000 de dolari în...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani