Profitați de vremea caldă... pentru ianuarie! Destinația perfectă: Cascada Bigăr, cea mai impresionantă din lume

Data publicării:
bigar prima

Plasată între Băile Herculane şi Cheile Nerei, cascada Bigăr pare desprinsă din paginile unei cărţi de poveşti. Inedit este modul în care apa, care izvorărăşte din munţi, parcurge o distanţă de aproximativ 200 de metri, iar mai apoi se revarsă în râul Miniş, de pe o stâncă sub formă de con, acoperită cu muşchi.

Cascada Bigăr, locul desprins parcă dintr-un basm, i-a cucerit pe străini. Fără ezitare i-au acordat cascadei locul fruntaş în topul celor mai frumoase căderi de apă din lume. Asta în timp ce nicio autoritate din România nu s-a ocupat de promovarea acestei minuni a naturii. Au făcut-o însă turiștii de peste graniță care, după ce au vizitat-o, i-au dus faima mai departe. Nu e de mirare faptul că acum primește din ce în ce mai mulți vizitatori. ”Foarte, foarte mulţi, după promovarea care a fost făcută de străini. Un aflux care, vreau sa spun, că ne-a impresionat pe toți”, afirmă Ion Jurchescu, secretarul Primăriei Bozovici.

 
”Foarte frumoasă și, din câte știu, este unică. Mă gândesc că nici multă reclamă nu a fost făcută şi nu a fost cunoscută”, ”E foarte frumoasă, dar din păcate noi nu exploatăm locurile frumoase din România. Poate străinii au vreme să umble pe la noi și să exploateze singuri, că noi nu prea avem cum”, ”Este foarte trist, fiindcă avem foarte multe locuri frumoase în România și nu sunt promovate cum trebuie”, ne spun turiștii despre cascada Bigăr.

 
Dacă natura a croit o minune unică în lume, cascada Bigăr, oamenii au lăsat-o de izbelişte. De peste 20 de ani, în zonă nu a mai fost făcută nicio investiţie. Însă, după ce străinii ne-au lăudat, edilii locali se gândesc să acceseze bani europeni pentru a amenaja în scop turistic zona: ”Distanţa, cum puteţi observa, este foarte mare, (zona - n.r.) foarte abruptă, fapt care ne-a şi determinat să construim pasarela cu nişte trepte, ca vizitatorii să nu fie puşi în pericol şi să se poată vedea în splendoarea ei”.

Până când acest proiect va fi finalizat, ne bucurăm de faima cascadei Bigăr în rândul străinilor.

reporter: Adina Iriza
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri