Ca după fiecare zapadă, muncitorii companiei naționale de drumuri s-au apucat deja de plombat gropi pe DN 7, în județul Arad.
Cu o circulație estimată la 40 de mii de mașini zilnic, tronsonul din DN 7 de pe raza județului Arad a fost plombat an de an de la reabilitarea din 2008. Motivul: asfaltul prea slab care a fost proiectat pentru un trafic de doar 15 mii de mașini pe zi, de aproape 3 ori mai puțin decât traficul real. Ultima cârpeală a fost făcută chiar în primăvara acestui an, dar fără prea mare efect.
Până în vara acestui an, cât timp lucrarea a fost în garanție, reparațiile au fost suportate de către constructorul responsabil pentru reabilitarea din 2008. Iarna aceasta în schimb, este primul sezon rece în care cârpelile vor fi suportate de compania de drumuri și, indirect, din buzunarele oamenilor.