Trei din cele patru poduri lăsate în beznă de hoţii de fier vechi traverseasă râuri importante: două sunt amplasate pe Crişul Alb şi unul peste Mureş, nu departe de reşedinţa regală din Săvârşin. Cei mai mulţi dintre stâlpii dotaţi cu panouri solare au fost montaţi în urmă cu trei ani. Unii dintre ei au rămas acum pentru a treia oară fără acumulatori.
”Pentru anul în curs, Consiliul Judeţean nu a alocat fonduri, pe viitor se încearcă găsirea unor soluţii cum ar fi montarea unor camere video sau chiar sigilarea cutiilor ce adăpostesc acumulatorii”, anunță Andreea Oţoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliul Judeţean Arad.
În aşteptarea banilor de la autorităţile judeţene, unii primari au găsit soluţii proprii ca să remedieze problema. ”Avem un proiect în lucru pentru a lega aceste corpuri de iluminat la iluminatul public”, precizează Cristian Branc, primarul comunei Seleuş.
Deşi a fost sesizată, poliţia nu a reuşit deocamdată să identifice niciun hoţ. Cel mai probabil, acumulatorii din cupru au fost făcuţi bucăţi şi vânduţi la fier vechi. ”Colegii meu au fost sesizaţi cu privire la aspectele semnalate. În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală, în continuare efectuându-se cercetări pentru identificarea celor care au sustras respectivele componente”, ne-a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Un stâlp de iluminat dotat cu panouri solare costă aproximativ 7.000 de euro. Consiliul Judeţean Arad a instalat 30 de astfel de stâlpi în tot județul.
reporter: Dan Codre operator: Cristian Kovacs editor web: Călin Țenche