Conform anchetatorilor, mai mulţi oameni de afaceri din Timiş ar fi făcut rost de facturi false prin intermediul unor cetăţeni de etnie romă din Mehedinţi şi Gorj. Printre ei, se află şi un pastor din Jebel, care deţinea o firmă de salubritate.
Patronii scăpau de plata unor taxe, iar banii în loc să ajungă în conturile statului erau trimişi celor care făceau rost de facturi. Aceştia îşi reţineau comisionul, iar restul se întorcea în buzunarele patronilor. În urma percheziţiilor, ofiţerii de la „Crimă Organizată" au ridicat mai multe documente şi chitanţe care le-ar putea fi de folos pe parcursul anchetei.
Oamenii legii au descins şi în satulCireşu din judeţul Timiş, la locuinţa unui preot. Acesta a fost primar în localitateaCriciova până la sfârşitul anului trecut când şi-a dat demisia. Anchetatorii bănuiesc că ar face parte din acelaşi dosar de evaziune fiscală.
Procurorii susţin că din grupare ar mai face parte şi un primar din judeţul Mehedinţi.
UPDATE. Preşedintele Clubului Creştin Penticostal din România, Pavel Riviş, a transmis Digi24 Timişoara faptul că una dintre persoanele bănuite de oamenii legii că ar face parte din acest dosar de evaziune fiscală, consilier local în localitatea Jebel, nu este pastor al Bisericii Penticostale.
Reprezentanţii Clubului Creştin Penticostal au precizat că bărbatul participă la slujbele religioase ale acestei biserici, ţine cuvântări sau prelegeri, dar niciodată nu a fost hirotonisit ca pastor.
reporter: Maria Rohnean operator: A. Ionescu/ G. Ştefăniţă editor web: Călin Țenche