Paturi mai puţine în spitalele din România. În Timişoara, însă, ideea este aproape exclusă

Data publicării:
paturi

La Spitalul Judeţean din Timişoara sunt internaţi anual peste 44.000 de bolnavi din tot vestul ţării. Reprezentanţii unităţii spun că, în general, toate secţiile sunt pline. Din această cauză, încă analizează felul în care ar putea reorganiza numărul de paturi.

”Se analizează activitatea tuturor secţiilor din spital şi a spitalului în ansamblu şi, în funcţie de mai mulţi factori, printre care şi gradul de ocupare a paturilor, se va lua o decizie în ceea ce priveşte secţiile care vor avea nevoie de o suplimentare a paturilor, sau dacă e cazul, altele care să aibă nevoie de o reducere a paturilor”, afirmă Dan Ilincariu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara.

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor- Babeş" din Timişoara funcţionează deseori cu o capacitate de 120%. O soluţie nu ar fi cea a tăierii numărului de paturi, ci, dimpotrivă - suplimentarea lor. Pentru asta, ar fi nevoie însă de o reorganizare a circuitelor spitalului sau de construirea unei noi clădiri.

”La secţia de pneumoftiziologie sunt perioade când, uneori, merg cu o capacitate de peste 100% fiind nevoie să mai aglomereze şi doi pacienţi într-un pat. La secţia de Boli Infecţioase, unde nu poţi pune două boli contagioase în acelaşi salon, mai ales la copii, şi aici avem mari probleme cu pacienţii”, anunță Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara.

În prezent, spitalele din judeţul Timiş au o capacitate de 5.200 de paturi. Potrivit liderilor Federaţiei Sanitas Timiş, în urmă cu o lună, se vehicula scăderea numărului acestora cu 1.200, însă deocamdată nu a fost prezentat nimic oficial.

reporter: Maria Rohnean
operator: Tiberiu Alasu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri