Perchezițiile au avut loc în comuna Chevereșu Mare, dar și în municipiul Timișoara. Gruparea acționa din 2003. Rețeaua a racolat, din România, zeci de minore, care erau exploatate sexual înstrăinătate.
Liderul grupării are cel puțin două case (ele apar în imagini), toate ridicate din banii obținuti în urma traficului de persoane. Ca urmare, bunurile lui și ale altora indivizi implicați ar putea fi puse sub sechestru.
UPDATE. IPJ Timiș: polițiștii și procurorii au efectuat şase percheziţii pe raza judeţului Timiş, la domiciliile suspecţilor şi la alte locuinţe închiriate
”Cei patru membri ai grupării infracţionale, cu vârste între 35 şi 41 de ani, sunt suspectaţi că ar fi racolat mai multe tinere de pe raza judeţelor Timiş, Arad şi Caraş–Severin, pe care le-au obligat să se prostitueze pe teritoriul Franţei.
Asupra victimelor, suspecţii manifestau acte de violenţă, ameninţări, profitând de imposibilitate acestora de a se apăra sau de a-şi exprima liber voinţa, obligându-le să întreţină actele sexuale stradal sau în autovehicule, în diverse parcări”, a anunțat IPJ Timiș.
Acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi spălare de bani.