Ministrul Sănătăţii susţine că elevii sunt asiguraţi şi au un medic de familie, iar pentru cazurile grave poate interveni serviciul de urgenţă. Directorii unităţilor de învăţământ din Timişoara în care există cabinete medicale nu sunt, însă, de acord.
"O intervenţie făcută de către o persoană mai specializată este mai profesionistă şi mai utilă. Nu putem pune semnul de egalitate între medic şi asistent", ne-a declarat Mariea Ştefan, directorul Colegiului Naţional "C.D. Loga".
"Dacă doamna doctor nu ar fi prezentă aici, cred că problemele care apar nu ar putea fi rezolvate nici atât de eficient şi nici atât de rapid. Apar chestiuni legate de tot felul de afecţiuni. Copii sunt în contact unul cu altul, de la un virus, perioadele în care apar epidemiile şi așa mai departe", susține Elena Jebelean, director adjunct la Liceul Pedagogic.
Iar la sat, nevoia de medici în şcoli este cu atât mai mare. În prezent, în mediul rural, asistenţa medicală a elevilor este asigurată la cabinetul medicului de familie, dacă există unul în localitate.
În condiţiile în care peste câteva zile începe noul an şcolar şi medicii trebuie să facă triajul epidemiologic, reprezentanţii municipalităţii susţin că, deocamdată, aşteaptă să vadă dacă propunerea va deveni o măsură obligatorie.
"Cu o pregătire foarte bună, probabil, că ar putea să o facă şi asistenţii sau pot colabora cu medicii de familie unde copiii sunt înscrişi", a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.
În judeţul Timiş, în cabinetele şcolare, există 128 de medici şi asistente.
reporter: Marcela Sferlea
operator: Dan Şoşdean
editor web: Răzvan Bulacu