Micii, cap de afiş la "Zilele bucatelor tradiţionale". Prima ediţie a evenimentului a avut loc la Muzeul Satului Bănăţean

Data publicării:
mititei

„Nu este greu deloc, e făcută din plăcere, şi de aceea au ieşit atâta de buni. Sunt preparaţi din carne de vită şi oaie, nu-i nimic deosebit, doar că mama îi codimentează, are secretele ei pe care nu le spun", spune Denisa Crăciun, câştigătoare concurs mici.

„Sunt făcuţi din carne de porc şi vită, fără adaoşi artificiali, sunt naturali şi condimente sârbeşti. Suntem pe piaţă de 15 ani", afirmă Marieta Neagoe, finalistă a concursului de mititei.

Pe lângă pregătirea cărnii, mai mulţi elevi de liceu au învăţat cum să coacă o pâine în cuptor, după rețete bănățene vechi de sute de ani: „Am frământat aluatul folosind făină, drojdie, apă, sare, zahăr şi lapte", „A fost prima oară. Am văzut la bunica şi la mama şi ştiam cam cu ce se mănâncă. La început a fost puţin greu, dar ne-am acomodat".

Pâinea se prepară după reţeta bunicii. Iese coaptă şi e foarte gustoasă", afirmă Ariana Arsa, profesor.

Organizatorii festivalului promit că la edițiile vor pregăti și alte concursuri de preparare a mâncărurilor tradiţionale din Banat. „Am început cu micii pentru că ne era cel mai la îndemână, fiind la prima ediţie. Oricum, pe viitor vrem să aducem plăcintele, să aducem colaci, să aducem mai multe produse mai mult sau mai puţin cunoscute şi care s-au dezvoltat în Banat", ne-a declarat Dan Radosav, directorul Muzeului Satului Bănăţean.

Cei care au trecut pragul Muzeului Satului Bănăţean s-au delectat cu bucate alese, dar și cu o „porție" de muzică populară.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: George Ştefăniţă
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri