Medicamente compensate fără adeverință de la ANAF

Data publicării:
medici de familie

Pensionarii s-au săturat să facă drumuri la finanţe pentru a demonstra încă o dată pensia mică pe care o primesc, astfel că au făcut sesizări la Casa de Asigurări. Răspunsul a venit rapid.

”În urma sesizărilor venite din partea asiguraţilor, facem un apel către medicii de familie să nu mai solicite pensionarilor cu pensii de până la 700 de lei pe lună această adeverinţă de la Finanţe. Există norme metodologice şi de aplicare a contractului cadru în care sunt prevăzute documentele justificative pe care trebuie să le solicite medicul de la pacient”, ne precizează Mariana Marcu, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiş.

”Acum urmează să mă duc (n.r. - la medicul de familie), sunt curios, chiar sunt curios, dar nu cred că... dar în România ne putem aştepta la orice”, ”Avem dosar fiecare bolnav, care suntem la el pacienţi, inclusiv din punct de vedere medical şi din punct de vedere material, tot ce exista, cupoane de pensie sau alte adeverinţe”, - Declaraţie pe proprie răspundere de venit nu v-a cerut? ”Nu, doar adeverința...”, ”Până acum, medicul de familie nu mi-a cerut absolut nimic”, ne spun pacienții.

Medicii au folosit şi anterior varianta declaraţiei pe proprie răspundere, tot la recomandarea Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, însă au avut de pierdut. Doar în Timiş, 140 de medici de familie au fost puşi să plătească medicamentele luate de pensionarii care declaraseră în fals venituri sub pragul de 700 de lei. Preşedintele CNAS spune că această situaţie nu se va mai repeta.

”Medicul de familie poate sta liniştit, nu va avea nici o repercusiune, dacă cumva aceea declaraţie este falsă şi se va dovedi că mai are şi alte venituri, iar toate casele au primit instrucţiuni să nu aibă nici o acţiune împotriva medicului de familie, are copie după talon şi declaraţie pe proprie răspundere”, susține Cristian Buşoi, preşedintele CNAS.

Dacă vor fi sancţionaţi din nou pentru prescrierea de reţete fără adeverinţe de venit, medicii de familie susţin că vor da în judecată Casa de Asigurări de Sănătate pentru a-şi recupera banii.

reporter: Maria Rohnean
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri