Meci politic în Timiș. Robu îi răspunde lui Bojin: s-a orientat bine, trebuie să găsească 10 oameni să-mi facă față!
Data publicării:
”S-au orientat bine, asta arată că au apreciere foarte bună la adresa mea. Au considerat că trebuie să găsească zece ca să mă contrabalanseze și probabil că dacă-i aruncă pe toți în luptă, prin cumulul scorului, se ajunge mai aproape de mine”, spunea Robu.
”Dacă in 2016 (pesediștii - n.r.) vor merge separat la alegeri, și PNL va avea candidați pentru CJT”, a afirmat vineri primarul Timișoarei. Acesta a ținut însă să precizeze că ”nu exista diferende în USL și cine așteaptă ca alianța să se spargă, mai are de așteptat”.
Cu o zi înainte, Titu Bojin, președintele PSD Timiș și copreședinte, pe plan local, al USL, a anunțat că are deja zece posibili candidați care pot intra în cursă împotriva actualului primar, unii dintre ei nefiind înregimentați politic.