24 de ore de teatru înseamnă o adevărată provocare atât pentru regizori, cât și pentru actori.
"Îmi place să mă joc cu stările. Să descopăr de ar putea să simtă, de exemplu, personajul pe care îl joc astăzi. Mă gândeam cum ar fi dacă chiar ar spune adevărul și cum ar fi dacă nimeni nu te-ar crede", mărturiseşte actorul Florin Manca.
"Este, cumva, un maraton al performanțelor, și pentru cei care vin să vadă dar mai ales pentru cei care performează. Pentru, că, dacă actorii sunt implicați în mai multe proiecte, vor trebui să joace proaspăt, indiferent dacă sunt la al doilea, al treilea proiect în maratonul respectiv", ne-a spus regizoarea Mădălina Ghițescu.
Iar maratonul de anul acesta nu s-a mai ţinut doar în sălile clasice de spectacol
Adrian Korek, organizator:"Anul acesta, pentru prima oară, pentru noi, ieșim și în oraș, nu ne oprim doar aici. Mâine, de exemplu, de la ora 12.00, ieșim cu spectacole pe pietonala de pe strada Mărășești. Spectacole de teatru, cu jonglerii, ateliere cu publicul doritor și un concert de muzică medievală cu Peregrinii".
După 12 ore la Casa Studenţilor, teatrul s-a mutat în stradă.
Iain Napier, fondatorul Asociației "The Serious Road Trip", ne-a declarat: "Avem un loc la Casa Studenților, unde repetăm. Circul și teatrul, tot timpul au fost legate. Sunt arte de performanță, unde ai voie o singură dată. Ești pe scenă și asta e. Nu e ca la film".
Maratonul de teatru a ajuns anul acesta la cea de-a 12-a ediție în Timișoara.
reporter: Ioana Sapianu
operator: G. Ștefăniță/A. Hrișcu
editor web: Răzvan Bulacu