Ion Gherase povesteşte, emoţionat şi cu lacrimi în ochi, clipele prin care a trecut în cel de-al doilea Război Mondial. În 1943, la numai 19 ani, este înrolat în armată şi trimis să apere Defileul Mureşului. În 1944 este dat dispărut pe frontul de la Păuliş. Fusese luat prizonier. Timp de un an, cunoaşte ororile din lagărele maghiare.
”Ne băteau, ne băteau şi ne nu ne dădeau mâncare că nu aveau nici ei”, ne-a relatat Ion Gherase, veteran de război.
Reuşeşte să scape, însă este prins şi condamnat la moarte. Teama că nu-şi va mai vedea niciodată familia îl face să evadeze din nou. De această dată a avut noroc: pentru prima dată dupa un an simte libertatea.
”Am mers timp de două săptămâni prin păduri, prin câmpuri, ascunşi, fugiţi ca să nu ne prindă. Ne ascundeam de populaţie, eram fugari”, povestește Ion Gherase.
Acum, la cei 90 de ani, Ion Gherase are un singur regret: statul roman e nedrept cu veteranii de război. Indemnizaţia pe care o primesc cei care au pus mai presus de propria viaţă, dragostea de ţară, e infimă: ”Nu e normal. Noi stăteam de vorbă cu cei din Ungaria şi din toate părțile, ăia când terminau războiul aveau pensie de urmaş, aşa cum au pensionarii de aici, iar noi avem 90 de lei, 92 de lei”.
”Din păcate, noi nu putem stabili nivelul acestora. Ele se stabilesc prin lege si prin Hotărâri ale Guvernului”, precizează Viorel Popa, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Timiş.
În Timişoara mai sunt puţin peste 300 de veterani de război.
reporter: Ana Maria Mocan
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche