Piața Badea Cârțan, Timișoara. Doamna Ana e supărată foc. Recunoaște că de 60 de ani traversează strada pe unde apucă, însă niciodată nu a păţit nimic, iar afptul că acum încasează o amendă o revoltă.
După două minute, alt cetățean, același prost obicei. Nu l-au intimat atâția polițiști care stăteau la pândă. A crezut că va trece neobservat.
Pietonii care nu au treversat strada prin locurile marcate au fost amendați și în cea mai aglomerată intersecție din Timișoara. Nu a contat nici vârsta, nici viteza de deplasare.
Polițiștii spun că pietonii provoacă cele mai multe accidente grave.
Astfel de acțiuni vor fi organizate şi în zilele următoare, spun poliţiştii. Amenda pentru traversare neregulamentară este de 150 de lei.