Inovații Google, made in Timișoara

Data publicării:
inovatii google


„Asta este aplicația de adâncime care arată imaginea de adâncime, acolo putem să vedem clar  cele două monitoare. Asta este prototipul cu care am lucrat cu echipa Google, are trei senzori, unul în față, doi în spate", explică Zsolt Biro, programator.

Senzorii sunt activați de procesorul creat la Timișoara, iar odată ce recunosc oameni sau obiecte  trimit semnalul prin care se naște realitatea virtuală. Astfel, aplicația Google creează spații virtuale, dar îi ajută și pe nevăzători să evite obiectele din jurul lor.

Acesta este algoritmul […] de urmăire a punctelor, aici se vede cum urmărește algoritmul un obiect”, continuă acesta.

Zsolt știe fiecare pas, a urmat un stagiu la Google în SUA, iar acum alături de colegii lui din Timișoara pune în mișcare gadgeturile americanilor cu procesoul minune.

„ Putem să evităm obstacole, putem să zicem pentru un om orb că aici este un obstacol”, povestește Zoltan Biro.

Bineînțeles că și cei de la Google se uită la tehnologiile inovatoare și atunci au ales procesorul nostru ca [...] o componentă importantă pentru a procesa informație”, spune Val Mureșan, managerul firmei de IT.

Printre it-iștii de la compania din vestul țării e acum mândrie mare că mințile creative de la Google au mizat pe procesorul lor ca să își dezvolte aplicațiile:

Când îl vom putea vedea pe scară largă ne vom simți bine că am scris și noi puțin acolo”.

„Am auzit că pleacă la Google, ne bucurăm că pleacă din Timișoara că ne fac să ne simțim încrezători”.

„E complex, e un procesor cu o amplitudine diferită față de altele de pe piață”.

Procesorul  are mai puțin de 7 centimetri și i-a convins pe cei de la Google să îl folosească pentru că este portabil și se încarcă de la baterie.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025