După ce asfaltul a fost spart, lucrările s-au oprit. S-a dovedit că nu acolo ar fi trebuit turnată fundația info chioșcului.
„Acest capac de canal este cel mai bun indiciu al faptului că dedesubt trece o conductă. Muncitorii au aflat însă acest lucru abia după ce au decopertat zona. Și ca de obicei în asemenea situații, nici primăria, nici proiectantul și nici constructorul nu își asumă vreo vină", Andrada Velciov - corespondent Digi24 Hunedoara.
„În timpul decopertării s-a constatat că aici există o rețea de canalizare, prin urmare împreună cu proiectantul, cu dirigintele de șantier și cu executantul lucrării s-a propus translatarea obiectivului câțiva metri mai încolo. Conducta nu era obligatoriu să existe chiar pe suprafața săpăturilor, sunt multe asemenea conducte, unele dintre ele de zeci de ani”, a explicat Monna Voinescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva.
„La Apaprod nu s-a solicitat eliberarea acestui aviz pentru lucrarea în cauză”, susține și Andreea Morogan, purtătorul de cuvânt al Apaprod Deva.
Nici proiectantul lucrării și nici constructorul nu au vrut să ofere informații oficiale. Nici proiectantul lucrării și nici constructorul nu au vrut să ofere informații oficiale. Executantii lucrarii au declarat însă echipei Digi24 că muncitorii au săpat în locul indicat de primărie.
„Păi și ce, muncitorii ăs de vină? [Dar cine?] Păi șefii lor, cine i-o pus, nu?”, spune o localnică.
„Ooo, domnișoară dragă, la noi nu este o noutate asta, în țară... în toată țara, săpăm, azi, aici, mâine, dincolo și abia a treia oară nimerim locul bun”, spune un alt devean.
Chioșcul de informare turistică trebuie terminat până în 31 decembrie. Construcția este realizată cu fonduri europene și costa 550 de mii de lei.
Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariș