„Noi am încercat să nu facem greva muncitorilor care nu primesc o lună, o lună jumătate salariul, să nu facem astfel de lucruri. Dar la patru luni şi jucătorii sunt nemulţumiţi total. Au familii, au rate, au probleme şi ei şi au nevoie de bani", a declarat Ionuţ Popa, antrenor Şoimii Pâncota.
Antrenorul principal al echipei din „podgorie" speră ca toate lucrurile să intre cât mai repede pe făgaşul normal, pentru ca echipa sa să nu sufere în debutul campionatului.
„Mai sunt câteva săptămâni... sper să mai putem aduce unul sau doi jucători şi să redresăm din timp o situaţie care să pară bună încă de la începutul campionatului. Adică să nu avem probleme", susține Ionuţ Popa.
Şoimii Pâncota se numără printre cele 14 echipe care vor lua startul în seria a doua a ligii secunde, la finele lunii august. Până atunci, arădenii mai au programate o serie de partide de verificare. Următorul, sâmbătă, acasă, în compania celor de la Naţional Sebiş.
Reporter: Claudiu Sav Operator: Adrian Ionescu Editor web: Călin Țenche