Cel care a ocupat timp de numai patru zile scaunul de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie este suspectat de primire de foloase necuvenite. Mai precis, după ce a aprobat raportul de mutare al unui subordonat de la o secție de poliție, ar fi pretins de la acesta un televizor. Ba mai mult, când polițistul a achiziționat aparatul, a fost nevoit să-l schimbe, căci șeful ar fi fost nemulțumit de dimensiunile lui.
La ieşirea din sediul DNA Timişoara, comisarul şef a declarat că a venit singur la audieri. Gheorghe Popescu a fost numit interimar la şefia poliţiei după ce șeful IPJ şi adjunctul acestuia au fost arestați în dosarul de corupție de la vârful instituţiei. Comisarul șef Gheorghe Popescu a mai condus Inspectoratul Județean de Poliție între anii 2010-2013, iar fapta de care este suspectat acum s-ar fi petrecut in 2012.