Cristopher Henry, originar din Barbados, a debutat în boxul profesionist în urmă cu mai bine de două decenii. De atunci, a strâns 51 de meciuri în care a înregistrat 25 de succese – 18 dintre ele, înainte de timp. Pugilistul de 42 de ani a disputat doar un singur meci în 2015, pierdut în compania jamaicanului Davis Tstetsi. Pentru Flavius Biea meciul din Quebec va însemna încheierea celui de-al treilea an la nivel de profesioniști. Până acum, timișoreanul a câștigat toate cele opt dueluri, trei dintre ele prin KO. La fel ca adversarul său, şi Biea a disputat o singură partidă în 2015. E vorba despre duelul cu belgianul Armand Dimidschtein, de la finalul lunii iunie, câştigat prin decizie unanimă.