Festivalul studențesc ISWinT s-a mutat pe pietonala Mărășești din Timișoara
Data publicării:
Unii s-au mândrit cu portul popular, alții au afișat steagurile țărilor din care provin și i-au atras pe trecători pentru a le povesti despre țara lor. Pe scurt, fiecare țară și-a scos specificul în stradă, pentru a promova multiculturalitatea în orașul de pe Bega. Studenții prezenți la ISWinT au organizat diverse jocuri, tombole, și au cântat în plină stradă.
Din păcate, n-a fost prea multă lume care să se oprească la standurile celor de la ISWinT. Cei mai mulți dintre trecători s-au mărginit să arunce o privire și au plecat mai departe. În ciuda acestui fapt, tinerii au continuat, optimiști, și s-au simțit grozav în marea multiculturală pe care au creat-o pe strada pietonală.