Festivalul de la Gărâna, fără finanţare de la Timişoara
Data publicării:
Niciun organizator de evenimente culturale nu va mai primi bani din bugetul local dacă acestea nu au loc în Timişoara.
Noul festival va fi unul mai mare decât cel de la Gărâna, promit autorităţile din Timişoara. Organizatorii tradiţionalului festival de jazz spun că nu vor renunţa.
Chiar şi fără finanţarea de la bugetul local al Timişoarei, anul acesta, Festivalul International de Jazz de la Garana va avea loc la mijlocul lunii iulie.
Între 12 şi 15 iulie zeci de artişti din Marea Britanie, Statele Unite, Germania sau România vor urca pe scena amenajată la poalele muntelui Semenic, în Poiana Lupului. Evenimentul a ajuns anul acesta la cea de-a 16 ediţie.