Fără incidente la examenul de titularizare, în Timiș

Data publicării:
titularizare

”Ca niciodată, niciun fel de incidente nu au fost la acest concurs. Nimeni nu a intenționat să fraudeze, nu au existat fițuici sau telefoane mobile care să fie identificate asupra candidaților. Pentru noi, este un fel de premieră, pentru că de fiecare dată am identificat telefoane mobile, care chiar daca nu sunt folosite, nu au voie să fie asupra candidaților”, ne-a declarat Cornel Petroman, inspector școlar general adjunct ISJ Timiș.

Pentru proba scrisă, care contează în proporție de 75%, cadrele didactice au avut timp de lucru patru ore. Cea mai mare concurență a fost pentru posturile de educatori, unde, pe 19 posturi disponible s-au înscris aproape 200 de candidați.

La fel s-a întâmplat și pentru posturile de învățători unde există doar nouă posturi titularizabile pentru care s-au luptat 130 de candidați. În total, în Timiș, sunt disponibile 103 posturi titularizabile și alte peste 1.700 de locuri de suplinitori. Condiția pentru a obține un astfel de loc este ca profesorii să ia cel puțin nota 7 la examenul scris.

Primele rezultate se vor afișa pe 25 iulie, iar timp de două zile, cadrele didactice pot depune și contestații. Rezultatele finale se afişează pe 30 iulie.

reporter: Raluca Popa
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri