”Orientarea a fost rapidă către Dragan Petricevic. Negocierile au durat foarte puţin, Dragan a acceptat imediat să preia echipa, n-a pus niciun fel de condiţii”, a afirmat, în cadrul emisiunii Divizia locală, Leontin Demaio, managerul celor de la BC Timişoara.
”Nu m-am aşteptat să se întâmple, nu m-am aşteptat după meciul de luni să fie această schimbare la Timişoara. Nu m-am bucurat pentru plecarea lui Tudor Costescu, dar cu siguranţă m-am bucurat pentru faptul că am primit telefon de la domnul Leo Demaio”, a mărturisit, telefonic, Dragan Petricevic, la aceeași emisiune.
Dragan Petricevic are ca obiectiv calificarea echipei în play-off-ul Ligii Naţionale, dar ţinta sa e alta: ”Obiectivul meu personal este să nu mai plec din România şi mai ales din Timişoara”.