Debut cu stângul pentru BC Timba Timișoara, la City Cup
Data publicării:
BC Timba a debutat cu stângul la City Cup, Cluj Napoca, turneu la care participă împreună cu altre trei grupări din România, Serbia şi Ungaria. BC Timba a cedat în faţa gazdelor de la U Mobitelco, cu 74-93, după un meci dominat în totalitate de gruparea ardeleană.
David Lawrence a fost din nou cel mai bun marcator al timişorenilor, cu 23 de puncte, cărora li s-au adăugat 5 recuperări. Kevin Bridgewaters a avut 12 puncte şi 7 recuperări, iar Denham Brown - 8 puncte şi 9 recuperări. Pentru Timba au mai marcat Marjan Tasic - 8 puncte, Alin Andries și John Florveus - câte 6 puncte şi Petru Czmor - 5 puncte.
BC Timba joacă al doilea meci al patrulaterului contra echipei maghiare Jaszbereny, care a învins în primul meci gruparea sârbă Tamis Pancevo.