Maşina personală sau autobuzul sunt singurele opţiuni ale celor care au de parcurs drumul Timişoara-Dumbrăviţa. Nu toţi au însă autoturism, iar autobuzul vine rar, aşa că oamenii îşi pun mari speranţe în troleibuzele promise de autorităţi.
Extinderea liniei de troleibuz 14 cu 12 staţii face parte dintr-o serie de trei proiecte cu finanţare europeană demarate de Primăria Timişoara şi aprobate recent. Valoarea totală a acestora este de 84 de milioane de lei.
Valoarea proiectului de extindere a reţelei de transport în comun în Dumbrăviţa este de 17 milioane de lei.