Familia Colţeu ar fi folosit la dobândirea proprietăţilor un codicil, care ar fi completat testamentul iniţial lăsat de Ecaterina Mairovitz, o vecină pe care o îngrijeau. Şi semnătura de document a fost falsificată. Actul prevedea că femeia lăsa moştenire toate proprietăţile deţinute şi drepturile viitoare, ea fiind în litigiu pentru retrocedarea unor proprietăţi confiscate de comunişti. Numai că femeia nu se mai afla în proprietatea terenurilor din 1939, atunci când Societatea Forestieră de la Nadăş a cumpărat suprafeţele în urma unei licitaţii judecătoreşti.
Dosarul este instrumentat de DNA Timişoara. Mai multe persoane fizice şi juridice sunt urmărite penal pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, printre care şi notarul arădean în biroul căruia au fost autentificate actele de moştenire.
A fost pus sechestru pe bunurile familiei Colţeu, care nu poate să mai exploateze masă lemnoasă din pădurea deţinută în Nadăş, activitate de care se ocupa prin ocolul silvic pe care îl deţine.