Comoară vânătorească, lângă Timișoara. Domeniul de la Charlottenburg a împlinit 110 ani de activitate

Data publicării:
vanatoare 1

Ţinutul de poveste, amenajat la începutul secolului XX de un conte austriac, la doar 50 de kilometri de Timişoara şi lăsat de izbelişte în perioada comunistă, a prins din nou viaţă începând cu anul 2002. Atunci au început investiţiile Ocolului Silvic aici, iar acum, domeniul adăpotește 650 de cerbi lopătari, peste 80 de cerbi carpatini, 150 de mistreţi și peste 100 de mufloni. În această săptămână, parcul de vânătoare a împlinit 110 ani, o vârstă record pentru România.

”Este cel mai vechi astfel de parc de vânătoare. Investiția inițială la Parcul de vânătoare Șarlota ajunge undeva în jurul valorii de 800.000 de euro, deci nu este foarte mult, dată fiind mărimea. 1200 de ha și cu un perimetru de circa 18 km. Deci este un parc foarte mare, la nivel de țară este cel mai mare”, ne precizează Traian Lombrea, șeful ocolului silvic Timiș.

Parcul de la Charlottenburg este recunoscut printre cunoscători pentru valoarea trofeelor obținute de la animale. Iar ea creşte datorită regiunii şi habitatului.

”Crește foarte bine în zona de șes, important este că valorifică foarte bine compoziția minerală a ierburilor pe care le pasc și astfel trofeele care se produc în această zonă sunt bine peste medie”, afirmă dr. Kiss Andrei, cercetător.

Istoria trofeelor de pe aceste ținuturi este îndelungată. Ea începe de pe vremea imperiului austro-ungar, atunci când au fost aduse speciile de cerbi lopătari și speciile exotice de mufloni din Sardinia și Corsica.

La începutul secolului XX, aristocrații vremii erau cei care veneau aici la vânătoare. După primul război mondial, parcul devine domeniu regal. Astăzi domeniul de la Charlottengurg atrage sute de vânători care vin aici să-și îmbăgățească colecția de trofee.

Timpul a trecut, dar tradițiile regale nu s-au pierdut, ci sunt continute de vânătorii cu experiență. Printre aceștia și Ioan Oprea: ”E un mod de a avea grijă de vânat, un mod de a amenaja terenul, un mod de a iubi animalele, ei au introdus cerbul lopătar aici. An de an s-a menținut cerbul și iacă suntem acum la 110 ani și există cerbul lopătar”.

”Acum 7-8 ani am fost prima dată aici, iar cel mai recent anul trecut, În momentul în care facem vânătoare este o zi specială, recoltăm speciile de vânat care trebui scoase de pe fondurile de vânătoare și, în plus, facem o activitate foarte bună pentru mediul înconjurător”, spune Cătălin Petru, vânător.

Preţurile pe care vânătorii le plătesc pentru trofeele de aici variază în funcţie de calitatea sa, dar şi de animal. Numai în cazul cerbilor, ele pornesc de la 500 de euro şi pot ajunge până la 4.000 euro.

Valoarea trofeelor
Mistreț 1700 de euro
Cerb 500 - 4000 de euro
Căprioară 2000 de euro
Muflon 700 - 2000 de euro

Anul trecut Direcția Silvică a judeţului Timiş a obținut peste 5 milioane de lei de pe urma trofeelor provenite de la specile care trăiesc în parcul de vânătoare de la Charlottenburg.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce obiect zburător neidentificat a intrat în spațiul aerian al României joi, 26 decembrie
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...