Colegiul Naţional „C.D. Loga": acoperiş nou, până în septembrie

Data publicării:
acoperis prima

Cei mai mulţi bani, aproximativ 250.000 de euro, provin de la Banca de Dezvoltare a Germaniei. 50.000 de euro este suma suportată de administraţia locală. Acoperişul degradat este cea mai mare problemă a clădirii în care funcţionează Colegiul ”C.D. Loga”.

Din cauza numeroaselor găuri din acoperiş şi a apei care riscă să se infiltreze în timpul ploilor şi să distrugă structura clădirii, s-a recurs la varianta găleţilor care să acumuleze întreaga cantitate de apă de ploaie ce se scurge printre ţigle.

 

Reprezentanţii Primăriei Timişoara admit că problemele de la acoperiş au dus la distrugerea faţadelor, dar şi la apariţia igrasiei pe holuri şi în clase.

„Împrumutul pe care îl avem cu Banca de Dezvoltare a Germaniei, prin programul de reabilitare a clădirilor istorice, dar şi o parte din bugetul local, este suma care ne permite să schimbăm, practic, acoperişul de la C.D. Loga şi să terminăm, în sfârşit, cu infiltraţiile de apă", afirmă Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

Vestea că lucrarile ar putea începe curând îi bucură atât pe elevi, cât şi pe profesori: „Pentru noi, să stăm într-o şcoală care aproape că se dărâmă pe noi e destul de greu. Nu sunt riscuri chiar aşa de mari. Nu se desprind zilnic bucăţi din tavan care să ne lovească", „Arată destul de urât de afară, să ştim că venim într-o şcoală care practic se dărâmă. În clasa a IX-a, de exemplu, când am venit noi aici, la parter s-a dărâmat tavanul", „Ar fi foarte frumos ca el să fie reabilitat, să arate din nou impunător, cum era înainte".

 

„Aşteptările mele şi ale celorlalţi, de altfel, sunt de aproximativ 20 de ani. Pentru că în aceşti 20 de ani nu s-au făcut lucrări de anvergură, lucrări de care are mare nevoie această clădire istorică care, iată, anul trecut, a împlinit 100 de ani de la darea în folosinţă", ne-a declarat Mariea Ştefan, directorul Colegiului Naţional „C.D. Loga" Timişoara.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, până în luna septembrie a acestui an, întreaga lucrare va fi finalizată.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...