Ca şi cum pământul li s-ar fi mişcat sub picioare, elevii s-au adăpostit repede sub bănci. La Liceul Pedagogic din Timişoara, evacuarea s-a făcut pe două căi de acces. Toţi copii au părăsit clădirea în patru minute, iar întreg exerciţiul a durat aproximativ 10 minute.
”Eu am învăţat astăzi să ne băgăm sub bănci când este cutremur şi după aceea să plecăm”, ”Până acum, sinceră să fiu, ştiam. Ne-a zis doamna acum câteva ore sau zile că trebuie să ne băgăm sub banci şi după aia să facem rândul”, ”Am învăţat să ne băgam sub banci când e cutremur. Ştiam şi înainte. Am văzut la televizor, la ştiri”, spuneau copiii.
Elena Jebelean, directorul adjunct al Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”, ne-a precizat: ”Trebuiau să înveţe că nu este bine în clipa în care simţi unda seismică să părăseşti încăperea imediat, mai ales că, pe scări, riscul este mult mai mare, riscul să te trezeşti cu întreaga casă a scărilor peste tine, să-şi stăpânească teama, să coboare ordonat, să revină ordonat în clădire”.
O nouă simulare va avea loc luni, iar la finalul săptămânii viitoare se vor trage şi concluziile. ”Ei trebuie să transmită ISJ dacă exerciţiul s-a desfăşurat la ora şi data stabilită de noi, dacă nu s-au produs ceva dezordini cu ocazia acestui exerciţiu şi dacă elevii au înţeles cum trebuie să procedeze”, ne informează Cornel Petroman, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Timiş.
Ultimul cutremur din România s-a produs în această săptămână în Vrancea şi a avut magnitudinea de 4,7 pe scara Richter.
reporter: Marcela Sferlea
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche