Un sfert de oră s-a menţinut echilibrul pe tabelă şi în teren. CH Poli Timişoara s-a distanţat apoi la trei goluri, iar la pauză avea 15-11. Diferenţa a crescut până la 10 goluri în repriza a doua, dar pe final oaspeţii au mai strâns scorul, într-o perioadă în care Constantin Ştefan a trimis în teren jucătorii care sunt, de regulă, rezerve.
Singura gură de tun a lui Minaur a fost ex-timişoreanul Andrei Grasu, care a înscris 14 goluri. Răzvan Vâlceanu a închis poarta Politehnicii, cu cele 15 intervenţii decisive.
După etapa a şaptea, campionatul se întrerupe timp de patru săptămâni, pentru jocurile naţionalei, din preliminariile campionatului mondial. Cu nouă goluri, Zarko Petkovic a fost din nou cel mai bun marcator al lui CH Poli Timişoara. L-au urmat Timofte, Halcă şi Chikovani, cu câte patru reuşite.