"Comisia Națiomală de Soluționare a Contestațiilor s-a pronunțat. Așteptăm să apară pe site și motivația acelei rezoluții date, după care, imediat, indiferent care va fi firma câștigătoare a licitației, noi vom semna contractul și vom trece la începerea lucrărilor", a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.
Vor fi reabilitate complet nouă străzi și piețele Sfântu Gheorghe, Libertăţii, Ţarcului şi Unirii. Aceste zone vor fi pavate cu piatră cubică. Mai mult decât atât, acolo unde este cazul, va fi refăcută și alimentarea cu apă, gaz și se va lucra la canalizare. Odată semnat proiectul, termenul de execuţie a străzilor şi a pieţelor din zona Cetate variază între 6 şi 18 luni. Lucrările sunt finanţate din bani europeni.
reporter: Miodrag Hojda operator: Mihai Pop editor web: Răzvan Bulacu