Fără Burcea, Anesi şi Rose, RCM a dominat cele 80 de minute ale confruntării cu Steaua. Echipa antrenată de Danie de Villiers a reuşit şase eseuri, jumătate dintre ele purtând semnătura lui Vasile Rus. Kinikinilau, Căpăţână şi Morisson au culcat, la rândul lor, balonul în terenul de ţintă advers, pentru ca Valentin Calafeteanu să reuşească trei transformări.
Seria de foc a bănăţenilor continuă. Joi vor întâlni o altă contracandidată la titlul naţional, Farul Constanţa. Meciul se va desfăşura în nocturnă, pe stadionul Dan Păltinişanu, joi, de la ora 20.