Problemele au apărut în primăvara anului trecut, atunci când proprietarii au decopertat casa sub pretextul că vor reface total clădirea simbol al oraşului. Vremea a trecut, iar casa a rămas descoperită în faţa intemperiiilor.
În luna mai a anului trecut, o mână de oameni îşi arata pentru prima dată nemulţumirea faţă de situaţia în care a ajuns Casa Muhle.
Dar asta se întâmpla acum mai bine de jumătate de an. De atunci, ploile şi zăpezile au degradat treptat Casa Florarului. În decembrie, alţi timişoreni aprindeau lumânări în faţa Casei Muhle, pentru a le atrage atenţia autorităţilor.Protestul timişorenilor s-a mutat mai apoi în plenul consiliului local.
Tot de atunci municipalitatea caută variante pentru a interveni în conservarea monumentului. Soluţiile sunt aproape inexistente, în condiţiile în care imobilul este proprietate privată.
Până la o hotărâre oficială, susţinătorii cauzei continuă lupta. Au făcut un grup online de salvare a clădirii istorice, iar astăzi, de la ora 18 sunt protestează din nou în faţa Casei Grădinarului.