Cartier în mijlocul gunoaielor. Câmpul de la marginea satului Chişoda este o imensă groapă de gunoi

Data publicării:
gunoaie prima-1

Aceasta este imaginea cu care se trezesc în fiecare dimineaţă locuitorii din satul Chişoda, aflat în imediata vecinătate a Timişoarei.

Deşeurile menajere şi resturile de materiale de construcţii, aruncate pe acest câmp noapte de noapte, alcătuiesc peisajul de care au parte lacatarii vilelor de lux din cartierul rezidențial de la marginea Chișodei”, afirmă Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timişoara.

”Peste tot acuma se adună gunoiul. Şi în satul nostru şi în mod sigur şi în oraş pe toate străzile. Vin noaptea, domnişoară dragă, şi aruncă gunoaiele pe aici. Mă doare sufletul când văd”, ”Cu gunoaiele astea uite aşa... vin, aruncă pleacă. Io nu știu... dar n-au bidoane de gunoi cum avem şi noi?!”, ”În afara faptului că se aruncă din maşini şi se depozitează, vin alţii şi aruncă gunoi menajer sau altfel de gunoaie”.

O parte a terenului înecat în gunoaie aparține de comuna Giroc. Cealaltă, de Timișoara. Astfel, ambii primari sunt responsabili de curățarea suprafeței de pământ. Și tocmai pentru că nu au ecologizat zona au fost amendați de inspectorii Gărzii de Mediu, anul trecut. Primăria Timișoara a fost sancționată cu 15.000 de lei, iar Primăria Giroc cu 300 de lei.

”Alte pârghii... camere de supraveghere. Cred că au fost deja o parte au fost montate. Pentru că omul găseşte orice portiţă să vină să abandoneze. Şi sancţiuni”, explică Mariana Lorinczi, comisar șef, Garda de Mediu Timiș.

Imediat după aplicarea sabncțiunilor au fost luate și primele măsuri. În Chişoda a fost pus un paznic, dar programul lui se încheie la ora 22, aşa că fenomenul nu a fost stopat. ”Se întâmplă ca după ora 22 să se ducă acolo mai multe maşini. Uneori două, trei, patru cinci. Sunt şi cetăţeni de bună credinţă, sună la Poliţia Locală, însă până ajungem noi acolo ei au deşertat ce au în conţinut şi s-a terminat”, ne-a declarat Iosif Toma, primarul comunei Giroc.

”Avem mereu probleme cu acest teren şi am decis să montăm camere video. Am dat dispoziție să monteze camere video pentru ca zona să fie supavegheată, să-i putem identifica pe cei care duc gunoaie acolo şi desigur să putem apoi să îi pedepsim”, a afirmat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Cele mai multe deșeuri deversate aici provin din construcții. Tocmai de aceea, autoritățile vor să amenajeze un centru legal de depozitare a resturilor materialelor de construcții. Dar până acum însă nu a fost făcut niciun pas pentru realizarea acestui obiectiv.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...