Bulevardul Liviu Rebreanu – alți bani, altă „distracție”

Data publicării:
bulevard rebreanu


„În anul 2009 autorităţile locale plăteau, din bani publici, 16 milioane de lei pentru reabilitarea bulevardului Liviu Rebreanu. Însă lucrarea nu a fost realizată corespunzător încă de la început, iar acum strada este plină de denivelări. De aceea, Primăria Timişoara a decis să o repare din nou. De această dată investiţia este de 3,2 milioane de lei” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

Nota de plată finală? 19,2 milioane de lei pentru  4 kilometri de asfalt. Reparațiile sunt necesare pentru că bulevardul ţine loc de variantă ocolitoare, iar zilnici pe aici trec 16.000 de vehicule, printre care şi TIR-uri.

„Sunt gropi peste tot. Dacă mergi cu motorul îţi rupi gâtul că e praf, pietriş, gropi, nu-i bine”, spune un participant la trafic.

„Drumul e prost. Ar trebui refăcut tot din capăt în capăt”, admite un alt șofer.

„Se vede, ce să mai pot să spun eu. E plin de gropi”, adaugă un timișorean.

„Datorită faptului că, în momentul de faţă, carosabilul prezintă degradări, se impune luarea unor măsuri privind remedierea lor. Strada are o importanţă deosebită pentru reţeaua municipiului, iar obligaţia menţinerii acesteia în stare corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă este a administratorului drumului”, se arată pe primariatm.ro.

Tot autorităţile locale vor să impute firmei care a făcut prima reabilitare o sancţiune de 500.000 de lei pentru că nu a făcut reparaţiile necesare. Lucru imposibil, potrivit administratorului judiciar al societății de construcţii.

„Eu nu am văzut niciun fel de hârtie prin care primăria să reclame vreo sumă de bani aferentă garanţiei de bună execuţie pe strada respectivă. Dacă dânşii aveau vreo pretenţie legată de Confort motivată de deschiderea procedurii falimentului la data de 25.02.2016 ei trebuia să îşi depună declaraţia de creanţă până la data de 11.04”, explică Marius Moţ, administratorul judiciar al firmei de construcţii.

Insă, abia la începutul lunii mai, autoritățile locale însă au decis printr-o hotărâre de Consiliu Local să  solicite suma respectivă. Și nu sunt singurii bani care trebuie recuperați de la aceeași firmă.  Garanţia de bună practică, de 800.000 de lei, a dispărut din conturile Primăriei Timişoara anul trecut. În acest caz este în desfăşurare o anchetă penală. 

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...