BC Timişoara: încep partidele cu adversari puternici
Data publicării:
„Mă bucură că vin testele mai tari şi sper să evităm fluctuaţiile pe care le-am avut în partida cu Zitiste. Venim după o perioadă foarte grea din punct de vedere fizic şi este normal ca randamentul să nu fie cel scontat. Mai trebuie să lucrăm la comunicare, la concentrare, dar suntem unde m-am aşteptat să fim în momentul acesta", a declarat Tudor Costescu, antrenorul celor de la BC Timişoara, pentru site-ul oficial al clubului.
În primul amical, disputat cu divizionara a treia, Zitiste, leii s-au impus cu 90-52, într-un meci în care pivotul Radulovic a avut 26 de puncte şi 15 recuperări.
Amicalele alb-violeţilor continuă săptămâna viitoare, când vor întâlni numai echipe din prima ligă sârbă: 26 august, cu Sloboda Uzice 28 august, cu Borac Cacak (ambele la Cacak) 29 august, cu OKK Belgrad (la Zlatibor) 31 august, cu Radnicki Kraguevac (la Kraguevac)
Cu o săptămână înaintea startului oficial de sezon, cei de la BC Timişoara vor fi gazdele Cupei Timişoara.